Rani… cicatrici… durere....
Ma uit la tine si nu te recunosc… cine esti straine? Imi amintesti de cineva iubit, de cineva cu care am impartit totul, cariua m-am daruit intru totul. Si totusi, pe tine nu te cunosc. Atunci de ce ma doare atat amintirea care o aduci? De ce ma dor atat lucrurile care le iei cand pleci: dragoste, sperante, vise, amintiri… nu te cunosc, si totusi plecand, imi lasi inima sfasiata, cu rani adanci, sangerande. Si trece timpul, ranile se cicatrizeaza, dar durerea ramane… prezenta, permanenta… si nici un doctor nu-mi spune cum tratezi o inima franta…
Eliza B
Spuneam data trecută că timpul nu e de partea mea… Dar noaptea este. Ea nu îmi aduce somnul ci o linişte in care mă regăsesc pe mine, cel care s-a îndrăgostit de tine, cel care te iubeşte indiferent de timp sau distanţele dintre noi.
M-am liniştit intr-un fel şi m-am neliniştit in altul. Ţi-am mărturisit ceea ce aveam pe suflet, dar oare am făcut bine? Nu, nu că aş fi vrut să ţin ascuns de tine vreun lucru, ci dacă am făcut bine spunându-ţi aşa, fără să te pregătesc… Te-aş fi putut pregăti pentru asta ?
Închid ochii şi rememorez plimbarea noastră prin parc. Ce lucru simplu: doi oameni care se plimbă prin parc. Şi totuşi aceşti doi oameni am fost noi. Ne-am învârtit in cercuri. Ţi-ar place să treci prin viaţă in cercuri, adică să te reîntorci la anumite momente şi să le retrăieşti ?
Mi-ai spus că totul va fi bine... Ce simplu ar fi dacă viaţa ar fi o alee. O singură alee, cu bănci pe care să te odihneşti, cu arbori sub care să te ascunzi de ploaie sau soare. Dar să fie o singură alee, fără capăt, fără intersecţii.
De după un copac desfrunzit, statuia pe care o admirasem iarna trecută e căzută in acelaşi somn adânc cu capul pe liră . Ce cântec minunat a scos din corzi acest instrument încât a adormit până şi mâna ce o atingea cu măiestrie?
E noapte, e întuneric iar printre rafale de vânt mi s-a părut că aud o liră.
un romantic
Regasire
Credeam ca sunt lecuita de dragoste, ca sufletul mi-a fost mistuit intr-o singura mare iubire, in care eu am dat totul si nu am primit nimic. Poate putina afectiune si prietenie. Atatea clipe de iubire neimplinita si de asteptari, atatea clipe cersite si furate, clipe de chinuri dulci si indoieli amare.
A fost doar o parere ca sufletul mi-a fost mistuit, pustiit si ca nimeni altcineva nu va mai avea loc in inima mea. Pana in clipa in care l-am intalnit pe el…
Am pornit in cautarea mea pe drumuri neumblate pana atunci si m-am trezit cu o raza de lumina si speranta in suflet. M-au furat valurile imaginatiei si m-au parasit la poarta unei oaze pe care o visam sa fie numai a mea, sa fie locul meu de intalnire cu sufletul meu ranit. Dar acolo te-am gasit pe tine stapanind si nu m-am intristat ci pentru o clipa m-a cuprins fericirea ca nu mai eram singura. Te-ai oprit doar o clipa, sa-mi alinti privirea cu un strop de apa vie. Si m-ai luat cu tine in imperiul fara varsta al uitarii si al neuitarii, unde noi doi vom fi mereu impreuna.
Gaga.
… Am nevoie de tot ceea ce ne face inima sa vibreze, asa cum as putea spune ca am nevoie de apa sau de aer.
Am nevoie de vise, am nevoie de aripi care sa ma inalte pana la portile inimii tale… si pana la idealul ascuns pe care destinul l-a lasat intr-un colt uitat al gandurilor tale .
Daca s-au stins, din neintelesul din care s-au nascut, visele, inseamna ca devenim intr-o singura frantura de secunda mai saraci cu o eternitate sau cu o clipa de fericire.
Oare cum ne-am simti daca usa care zavoraste in conceptia fiecaruia, toate minunile lumii, s-ar inchide … etern?
Si totusi… intotdeauna ramane deschisa o fereastra…
Marina
Sfarsit de poveste
Trecutul bate la poarta timpului
Si noi cautam adevarul in locul in care toti mint
Fericirea a pierit demult…iar iubirea…
Iubirea sperata,s-a ascuns in spatele lunii,
Care e neagra de atata pacat.
Tot ce a ramas e un basm frumos,
Dar va murii si el…
Ce mai avem din povestea vietii?
Mai avem doar zmei si vrajitoare
Si poate…pe undeva,pierdut.
Un singur si deznadajduit Fat-Frumos,
Care lupta zadarnic pentru o lume mai buna.
Nati
Prima durere
Stau ore-ntregi… la geam
Doar…doar te voi vedea…
Din spatele perdelii,
Sa-ti iscodesc… privirea.
Dar nu-in zadar…astept
Si-n vant sunt ale mele ganduri..
Suspine lungi mi-i se zbat in piept
Si lacrimi imi curg randuri, randuri
Nici nu te gandesti la mine cred…
Caci nici nu ma mai cunosti…
Dar eu cu-a inimii ochi vad
Ca inspre al meu geam privesti
Daca e asa de ce nu te arati?
Tu chip de Fat-Frumos
La geam in aceste nopti
Cu cer intunecos
De ce ma faci s-astept mereu
Cu pieptul in suspine?
De ce nu-apari la geamul meu
Ca sa ma-npaci pe mine?
E-adevarat, poate al tau gand
Spre alte culmi se-ndreapta
Caci intr-un loc de pe pamant
Altcineva te-asteapta
Esti liber sa iubesti pe cine vrei acum
Dar eu te rog din suflet
Dispari din al meu drum
Si sterge totodata
Sperantele desarte, urzite in ale serii vant
Reda-mi viata curata
Readu-ma pe pamant
Si-ti jur ca niciodata
Nu ma voi gandi la tine
Si-as vrea sa fii ferice
Cat lumea ne mai tine
Sa nu stii ce-I durerea
Ce ti-o da iubirea
Iar singura ta cale
Sa fie fericirea....
Mona
Intr-o zi o sa scriu un roman…
As pleca. Nu stiu unde si nu stiu de ce cu adevarat. E doar sentimentul acela nebun de renuntare la tot… care-ti vine cateodata. Ma uit inauntrul meu si nu-mi inteleg suferinta si nici profunzimea ei. Nu ma recunosc nu ma mai cunosc. E ca si cum as participa din sala la un spectacol in care ma regasesc total intr-unul din personaje si traiesc efectiv viata unui personaj pe care-l iubesc si-l urasc in acelasi timp. …”Viata ta e un roman”, mi-au spus unii. Eu as spune ca viata mea e un film. Un film a carui gen nu-l stiu inca. Poate drama… poate romance… Sa zicem doar film. Atat. Nu cred ca sunt in masura sa decid eu… Nu-s eu regizorul si oricat as incerca uneori sa fiu…e inutil. Am invatat ca nu e cum vreau eu…niciodata. E cum era deja scris.
Dar intr-o zi o sa scriu un roman….despre un personaj pe care simt ca-l cunosc… uneori, dar ii las pe altii sa regizeze filmul…
Tess
Uneori…
Uneori..imi place sa-l studiez. Sa-I observ mastile pe care le poarta…la serviciu..pe strada…intre prieteni. Uneori le lasa si e…..el, cel adevarat macar pentru cateva momente… Pe acel “el” il iubesc, fara masti, fara trecut…fara tot. Doar el..cu chipul lui atat de cunoscut si atat de simplu, in spatiul foarte cunoscut si atat de intim uneori.. Uneori cred ca e timp pentru orice…pentru tine…pentru noi…
Si-mi doresc sa fug de ceea ce ai putea fi fara masti langa mine….Si totusi alerg inspre asta, atat de tare…dar imi place… sa te studiez….fara masti…uneori…
Tess
Mi-e dor
E toamna afara si e toamna si in sufletul meu. Doruri de mult uitate imi tulbura mintea. Mi-e dor de tine. Mi-e dor de … ma grabesc sa repet cuvantul dor dar ma cuprinde sfiala. Cum sa invoc un lucru atat de stiut si de spus de mii de suflete, incat probabil s-a golit de toate sensurile? Dar totusi in acest cuvant s-a contopit toata dragostea si durerea mea: dragoste deoarece continui sa te iubesc ca pe cel mai de prêt avut al meu, si durere pentru ca te-am pierdut. Si totusi in toata suferinta mea mai este loc si pentru dor si pentru amintiri. Cum te-as putea uita cand tot ce-mi doresc esti tu? E toamna. Si in sufletul meu bantuie acele seri reci si ruginii in care imi rosteai cuvinte dulci si-mi jurai iubire. Iubire eterna. Si fiecare cuvant al tau e o durere, o amintire dureroasa. Si, ce ciudat, mi-e dor de cuvintele tale. Mi-e dor de tine. Te iubesc si nimeni nu stie cat de mult, doar sufletul meu. Dar a ramas mut in fata atator suferinti si mi-e dor de acele vremuri in care putea vorbi…
Gaga
De-as fi
De-as fi eu primavara
Iubite ti-as croi
Carari de ghiocei
La mine ca sa vii.
De-as fi eu luna plina
Carari ti-as lumina
Sa vii draga iubite
Langa fereastra mea.
De-as fi eu cer cu stele
O stea ti-as darui
O stea stralucitoare
Cum alta n-ar mai fi
De-as fi raza de soare
Usor te-as incalzi
Sa simti iubite draga
Ce mult eu te-as iubi.
Criss
Toamna
Anotimp al iubirii depline
la focul inimii-vapaia frunzelor
Ard mocnit in tacere.
In linistea apasatoare a serii
Fosnetul frunzelor se aude
Parca plangand sub apasarea pasilor,
Grabiti…spre toamna iubirii.
Taram al viselor
Al iluziilor desarte.
Departe,
De viata si moarte
In apropierea paradisului
Mereu vine
Acea clipa
Ce pune capat la toate
Visele, iluziile desarte.
Nati.
Timpul
Ne scurgem ca nisipul dintr-o clepsidra gingasa...invatam ce e timpul...invatam sa atingem...invatam sa iubim...Chiar daca inseamna fericire sau tristete,regasire sau singuratate,iubire sau deznadejde...viata isi merita fiecare banut din pretul ei!
Viata e pretioasa.Viata e fragila.In clipa asta esti,in clipa urmatoarete-ai dus.Fiecare clipa trebuie stoarsa din tot ce poate da,finca nu sti niciodata cand va cade cortina.
Viata este uneori foarte zgarcita;trec zile, saptamani,luni si ani fara sa simti nimic nou.Totusi,odata ce se deschide o usa,o adevarata avalansa patrunde prin spatiul deschis.Acum nu ai nimic,iar in clipa urmatoare ai mai mult decat poti accepta.
Fiecare zi pare prea scurta pentru toate gandurile pe care le gandesc,pentru toate plimbarile pe care vreau sa le fac ,pentru toate cartile pe care vreau sa le citesc si pentru toti prietenii pe care vreau sa-i vad.
Sascha
O clipa
A trait frumos
Iubirea
Cat un zbor de libelula
Caci restul nu fu decat umbra…
O umbra de stafie
Haladuind neimpacata
Prin castele ramase fara de
Castelani
Lacramioara
Sa vii
Sa vii intr-o seara pe tristele salcii
Stiut doar de mine si de stinsul cer
Sa-mi canti o balada a pacii…
Mister.
Sa taca abisul din noi pentru o clipa
In noapte doar luna sa sparga un geam
Ori sunetul sfant de aripa… pe ram
Luceferi, tarziu sa rasara sub pleoape
La ora cand starcii danseaza discret
Nuptialul lor vals peste ape…
Incet
Vom merge de mana la masa tacerii
Pe care am ars ferecate dorinti
Si ne-am daruit nemuririi…
Cuminti.
Marina
Prins in dansul acesta al vremii de afară de sfârşit de luna octombrie, atât de caracteristic părţilor noastre va trimit o poezie de Nichita Stănescu. El vedea toamna ca o lume aparte, cu suflete ce transced lumea realului şi cu umbre care par mai reale decât obiectele de care sunt născute.
Inserarea aduce aminte de apunerea naturii, care sfârşeşte tragic intr-un final de toamnă pentru ca sufletul ei să poată trece de albul iernii şi să se reîntoarcă plină de triumf in pragul primăverii.
Inserare de toamnă
Înconjurat de suflete globulare
Pe sub ampli copaci fără frunze,
Mă lăsam înfrigurat de toamnă
Sau alb pe negrul clişeu al lacului
Ziua trecea prin mine mult mai iute
O, voi suflete călduroase, o voi suflete
Cu lumină proprie!
Era o lovire de raze, intre voi şi amurg
Cu clinchete alunecând mereu din prezent
Şi rătăcind in jurul pământului.
Era o bătălie fără răniţi, fără pierderi,
Prelungită până târziu, până când umbra lungă
A lucrurilor
Devenea mult mai adevărată decât lucrurile.
Marchizul
Clipe care se pierd in neant pentru a da naştere altor clipe, momente care dispar sau se uită pentru a face loc altor momente, mai bune sau mai puţin bune. Praguri şi încercări şi alte praguri… Toate pot fi trecute pot spune acum, pentru că pe toate le-am trecut până acum. Privind in urmă, indiferent de ce a fost, am trecut peste toate încercările pentru că am ştiut ce înseamnă încrederea şi răbdarea… Puteam pierde totul intr-o clipă sau puteam avea totul intr-o clipă fără să ne gândim la viitor. Dar viaţa nu trebuie trăită doar in prezent, ci şi in clipa care o precede pe cea de acum. Dacă am fi avut totul sau dacă am fi pierdut totul, unde am fi fost acum?
Poate acum câtva timp in urmă nu am fi îndrăznit să ne gândim la toate aceste lucruri pentru că ne-ar fi fost teamă de cuvântul „mâine”. De câte ori n-am adormit cu frica de mâine numai eu şi cu tine ştim acest lucru. Acum pentru noi, mâine înseamnă ziua in care ne vom revedea, ziua in care vom fi împreună. Iar acest „mâine” şi acest „împreună” sunt două cuvinte care se potrivesc atât de firesc cum ne potrivim noi doi şi sunt calea spre viitorul in care vom merge împreună precum versurile:
Mergând spre amintire şi in decor de gând,
Ne va umbri tăcerea, ne vom uita şi glasul
Dar va rămâne semnul, că ne iubim oricând.
Un romantic
Nu aş putea să scriu in această perioada despre altceva decât despre toamna aceasta târzie, care e capricioasă şi care ne împinge să ne gândim la Bacovia şi la poeziile sale atât de triste.
Dar norii groşi care acoperă cerul par a fi un pulover ce îmbracă infinitul şi nu lasă ochiul să exploreze acea taină ce se află dincolo de el. Mereu omul a fost predispus la explorare, la încercare, la dorinţa de a depăşi propria barieră şi de a trece mai departe.
Dincolo de aceste haine ale cerului se află un nou început, se află necunoscutul, se află stele căzătoare şi sori şi planete. Ceea ce intrigă cel mai mult omul este acest necunoscut, acest nepătruns.
Insă in această noapte, cerul e bine îmbrăcat şi nu vrea să cedeze nici măcar ceva din multele sale veşminte. Aşa că îmi întorc privirea spre pământ şi privesc copacii desfrunziţi şi parcul pustiu. Vântul încearcă să mă facă să mă îndrept spre casă mai repede decât mi-aş fi dorit. Insă nu vreau să-i cedez şi vreau să-l înfrunt. Vreau să am parte de acea noapte înstelată pe care mi-am dorit-o, vreau să admir cerul, vreau să trec de această barieră de nori şi să pot să mă bucur de tot ceea ce este dincolo de ea.
Ca prin minune vântul mă ascultă şi alungă norii de pe cer şi lasă ochiul să se bucure de privelişte. Carul Mare coboară însoţit de Pegas şi mă pofteşte la o plimbare pe Calea Lactee. Accept această provocare şi explorez tot acest infinit. Cineva insă mă strigă din urmă. Încerc să mă întorc dar… visul se frânge. Sunt tot afară, cerul e la fel de acoperit, vântul e la fel de neprietenos. Ştiu, e toamnă târzie.
Adin
Privirea mea…
Privind tainele sufletului tau
Am descoperit nemarginirea zorilor.
Privind la misterul tainic al inimii tale
Am descoperit pasiunea focului.
Privind la adancul gandurilor tale
Am descoperit puritatea norilor.
Privind in ochii tai profunzi
Am facut cea mai mare descoperire:
AM DESCOPERIT LUMEA!
Marcella
Cel mai rau lucru pe care ti-l poate face cineva,este sa te faca sa crezi ca poti avea aripi,ca poti zbura...Si atunci incepi sa visezi,vise pe care ti le hraneste.Si-apoi,deodata fara nici un motiv aparent,iti frange aripile si te izbeste de pamant,de realitate.Ciudat e ca nu stii daca visezi,daca acum e doar un cosmar din care te vei trezi sau daca atunci aveai un vis frumos! Cert este ca adevaratul zbor se afla undeva intre aceste doua visuri...si incepi sa speri ca,poate,inca mai ai aripi.Ca nu le-ai pierdut difinitiv.Si-ncepi sa ratacesti,sa iti cauti aripile pierdute,neavand siguranta ca vrei sa le mai gaseti.Poate,atunci,iarasi are sa le franga cineva.
Se spune ca DRUMUL e mai frumos decat posibilul LOC in care ai ajunge..atunci sa fie oare mai frumoasa CAUTAREA insasi decat ZBORUL in sine? Tin sa cred ca nu...si de fapt,ce inseamna,in ultima istanta acest ZBOR? Cred ca e mai mult Credinta decat Speranta intr-un vis.Dar e posibil sa crezi intr-un vis?e posibil sa crezi in ceva ce nu exista?Inseamna atunci,oare,ca visul se ridica la rang de realitate? Si-abia acum realizezi ca e doar un vis.Si acesta e momentul in care aripile dispar...uneori poti zbura si fara aripi! Zbor ce nu dureaza decat o clipa,zbor ce nu te inalta,ci zbor care te doboara!E asemeni unei caderi de pe o cladire inalta.Tot zbor este si acesta,insa unul spre pamant de care te vei zdrobi!Atunci,zborul acesta este absurd...si visul in sine este fara sens.Dar,de ce caut eu un sens al visului?
Am eu nevoie de certitudine ca sa pot visa? O speranta nu-i destul? Se pare ca nu! Sau poate ca nu mai exista nici o speranta...a pierit,poate demult...Insa,in drum spre naruirea ei,incerc sa ma agat de urmele ei abia trasate..hmmm...o vad cum se transforma in nisip si mi se scurge printre simturi.
Insetat de certitudini,nu mai alerg decat cu aripi frante precum un graunte de nisip...si cine stie?!
Sascha
MI-E DOR DE TINE....
In seara asta ploioasa si mohorata imi este iarasi dor de tine. Poate nesfarsitele zile, saptamani, luni de despartire, poate si gandurile ce se cauta nu se gasesc, poate si seara asta mohorata si trista .... totul a venit sa te cheme pe tine.
Sunt departe de tine si de sufletul tau, imi lipsesti...Mi-e dor de tine. Mi-e dor de tine dulcea mea iluzie, dulcea mea speranta, mi-e dor de tine iubirea mea.In mine e tarziu si linistea pluteste undeva in atmosfera incarcata in timp. E bezna si e noapte eterna. Asculta .... se zbate o lume in mine. E o lume flamanda de dor si de tine .... Si totusi mai exista speranta, si dor, si soapte ...
Ganduri, numai ganduri. Inaintea mea e necunosutul.
Trec zilele, una cate una, linistite, ducandu-se in vesnicie. Imi este teama sa privesc sau sa ma gandesc mai departe. Singurul gand pe care ti-l pot trimite e acelasi cu care am inceput : MI-E DOR DE TINE !
Marcella