Cel mai rau lucru pe care ti-l poate face cineva,este sa te faca sa crezi ca poti avea aripi,ca poti zbura...Si atunci incepi sa visezi,vise pe care ti le hraneste.Si-apoi,deodata fara nici un motiv aparent,iti frange aripile si te izbeste de pamant,de realitate.Ciudat e ca nu stii daca visezi,daca acum e doar un cosmar din care te vei trezi sau daca atunci aveai un vis frumos! Cert este ca adevaratul zbor se afla undeva intre aceste doua visuri...si incepi sa speri ca,poate,inca mai ai aripi.Ca nu le-ai pierdut difinitiv.Si-ncepi sa ratacesti,sa iti cauti aripile pierdute,neavand siguranta ca vrei sa le mai gaseti.Poate,atunci,iarasi are sa le franga cineva.
Se spune ca DRUMUL e mai frumos decat posibilul LOC in care ai ajunge..atunci sa fie oare mai frumoasa CAUTAREA insasi decat ZBORUL in sine? Tin sa cred ca nu...si de fapt,ce inseamna,in ultima istanta acest ZBOR? Cred ca e mai mult Credinta decat Speranta intr-un vis.Dar e posibil sa crezi intr-un vis?e posibil sa crezi in ceva ce nu exista?Inseamna atunci,oare,ca visul se ridica la rang de realitate? Si-abia acum realizezi ca e doar un vis.Si acesta e momentul in care aripile dispar...uneori poti zbura si fara aripi! Zbor ce nu dureaza decat o clipa,zbor ce nu te inalta,ci zbor care te doboara!E asemeni unei caderi de pe o cladire inalta.Tot zbor este si acesta,insa unul spre pamant de care te vei zdrobi!Atunci,zborul acesta este absurd...si visul in sine este fara sens.Dar,de ce caut eu un sens al visului?
Am eu nevoie de certitudine ca sa pot visa? O speranta nu-i destul? Se pare ca nu! Sau poate ca nu mai exista nici o speranta...a pierit,poate demult...Insa,in drum spre naruirea ei,incerc sa ma agat de urmele ei abia trasate..hmmm...o vad cum se transforma in nisip si mi se scurge printre simturi.
Insetat de certitudini,nu mai alerg decat cu aripi frante precum un graunte de nisip...si cine stie?!
Sascha