Si vantul batea nebun,
fugarindu-mi gandurile,
spre tine si amintirea ta.
Ma prinse dimineata,
pe buze purtand urma unui vechi sarut.
pe strazi vechi si albastre
ce se deschideau in fata amintirilor fugare.
Voiai sa-ti aduc soarele in viata,
In fiecare dimineata!
Dar tu?
Mie ce-mi vei fi dat?
Sarutul pe care l-am uitat?!
Sau amintirea unui vis?!!!!
Tu, pentru mine vei fi doar o amintire
De pe vremea cand mi-aduceam aminte.
Daria.
In iubire
joaca de-a v-ati ascunsele
in spatele cuvintelor
scrie rani adanci
adevarate jurnale ale durerii
si parerii de rau,
cauze pierdute fara drept de apel
caci...
doar in basme timpul o ia de la capat,
si doar in povesti visele prind viata.
Lacramioara
E tarziu... dar sunt nerabdatoare sa aflu care mi-e destinul. Ma confesez din nou unei stele, vechi jurnal al suferintei mele. Atarn doar de o speranta si vreau sa ma arunc in abisul de idealuri pierdute, dar ma sufoc cu fumul iluziei de mai bine. Tacere... salbatic peisaj al fiintei mele incurcate intr-un mod atat de inutil in detalii. Vreau sa scap din ghearele ascutite ale gandirii mult prea rationale. Cum as putea reda portretul umbrei si al timpului? Cateva reflexe e tot ce se poate aduna pe oglinda unei lentile. Sunt doua episoade in viata unui om: primul e luminos, plin de speranta, dominat de imagini clare, bine conturate. Al doilea insa respira un parfum de roua, imprastie mireasma unor flori carbonizate. In ambele episoade insa, personajul principal este iubirea. O regasim astfel stralucitoare si puternica, pregatita sa mistuie radios universul... dar intervine al doilea cadru in care amorul fumega incet si fara niciun dumnezeu. Un aer bolnav raspandeste in jur si nu te lasa sa te apropii de ea. Dar eu?! In care dintre episoade ma aflu acum? Nu-mi dau seama asa ca am sa intreb oglinda. Aceasta imi arata cat de tristi sunt ochii. Prostii! E doar un triumf al imaginatiei mele! Cum poate stii oglinda ce e cu mine? Eu sunt universul meu... si cred in mine! Sunt propria fericire si propriul infern.
Poison girl.
Mi-e frig...atat de frig...de singuratate,incat as vrea sa ma acoper cu sufletul tau...iar inima ta,sa-mi calauzeasca gandurile spre descifrarea tainei tale...
Mi-e dor...atat de dor...de soapte de iubire,incat as vrea sa devin bataie a inimii tale...sa vibrez cu propria-ti fiinta...sa-ti simt freamatul trairilor...!
Mi-e sete...mult prea sete de sarutul tau...ca pe un potir eu capul ti l-as tine si as sorbi din plin aroma...petalelor de trandafir..!
Dar poate ca...de sete si de dor eu cred ca voi muri...si de ce nu,apoi sa renasc...si sa cunosc IUBIREA!
Ma doare si sufera intreaga-mi fiinta stiind ca iubirea-mi se pierde in neant,as vrea doar sa o pot oferi...acelui SUFLET care trairea-mi va intelege!
Stiu doar ca timpul sapa in sufletul meu rana...as vrea sa devin una cu Universul...cu universul tau!
Acum,ma pierd in amintiri si incerc sa ma inalt spre viitor,traind prezentul!
O ultima lacrima imi incalzeste obrazul,ducand cu ea in infinit amarul unei vieti parca demult traite...iar zambetul apare precum un rasarit din ape...aducand din nou lumina si speranta in privire...!
Cand iarna si-a sfasiat
sufletul si l-a cernut pe
pamant
In fulgi de sperante
si totusi iluzii
Cand ziua este infinit de mica
ca sa incapa in bratele
sufletului tau,
Cand noaptea imi saruta
lacrimile ce-mi brazdeaza
obrazul,
Prea sfasiat de realitate si de
proprea-mi naivitate
Atunci eu, suflet simplu,spun
atat doar:
" In numele iubirii sa ne iubim,
caci suntem oameni!"
Sascha