E tarziu... dar sunt nerabdatoare sa aflu care mi-e destinul. Ma confesez din nou unei stele, vechi jurnal al suferintei mele. Atarn doar de o speranta si vreau sa ma arunc in abisul de idealuri pierdute, dar ma sufoc cu fumul iluziei de mai bine. Tacere... salbatic peisaj al fiintei mele incurcate intr-un mod atat de inutil in detalii. Vreau sa scap din ghearele ascutite ale gandirii mult prea rationale. Cum as putea reda portretul umbrei si al timpului? Cateva reflexe e tot ce se poate aduna pe oglinda unei lentile. Sunt doua episoade in viata unui om: primul e luminos, plin de speranta, dominat de imagini clare, bine conturate. Al doilea insa respira un parfum de roua, imprastie mireasma unor flori carbonizate. In ambele episoade insa, personajul principal este iubirea. O regasim astfel stralucitoare si puternica, pregatita sa mistuie radios universul... dar intervine al doilea cadru in care amorul fumega incet si fara niciun dumnezeu. Un aer bolnav raspandeste in jur si nu te lasa sa te apropii de ea. Dar eu?! In care dintre episoade ma aflu acum? Nu-mi dau seama asa ca am sa intreb oglinda. Aceasta imi arata cat de tristi sunt ochii. Prostii! E doar un triumf al imaginatiei mele! Cum poate stii oglinda ce e cu mine? Eu sunt universul meu... si cred in mine! Sunt propria fericire si propriul infern.

Poison girl.