O clipa
A trait frumos
Iubirea
Cat un zbor de libelula
Caci restul nu fu decat umbra…
O umbra de stafie
Haladuind neimpacata
Prin castele ramase fara de
Castelani
Lacramioara
Sa vii
Sa vii intr-o seara pe tristele salcii
Stiut doar de mine si de stinsul cer
Sa-mi canti o balada a pacii…
Mister.
Sa taca abisul din noi pentru o clipa
In noapte doar luna sa sparga un geam
Ori sunetul sfant de aripa… pe ram
Luceferi, tarziu sa rasara sub pleoape
La ora cand starcii danseaza discret
Nuptialul lor vals peste ape…
Incet
Vom merge de mana la masa tacerii
Pe care am ars ferecate dorinti
Si ne-am daruit nemuririi…
Cuminti.
Marina
Prins in dansul acesta al vremii de afară de sfârşit de luna octombrie, atât de caracteristic părţilor noastre va trimit o poezie de Nichita Stănescu. El vedea toamna ca o lume aparte, cu suflete ce transced lumea realului şi cu umbre care par mai reale decât obiectele de care sunt născute.
Inserarea aduce aminte de apunerea naturii, care sfârşeşte tragic intr-un final de toamnă pentru ca sufletul ei să poată trece de albul iernii şi să se reîntoarcă plină de triumf in pragul primăverii.
Inserare de toamnă
Înconjurat de suflete globulare
Pe sub ampli copaci fără frunze,
Mă lăsam înfrigurat de toamnă
Sau alb pe negrul clişeu al lacului
Ziua trecea prin mine mult mai iute
O, voi suflete călduroase, o voi suflete
Cu lumină proprie!
Era o lovire de raze, intre voi şi amurg
Cu clinchete alunecând mereu din prezent
Şi rătăcind in jurul pământului.
Era o bătălie fără răniţi, fără pierderi,
Prelungită până târziu, până când umbra lungă
A lucrurilor
Devenea mult mai adevărată decât lucrurile.
Marchizul
Clipe care se pierd in neant pentru a da naştere altor clipe, momente care dispar sau se uită pentru a face loc altor momente, mai bune sau mai puţin bune. Praguri şi încercări şi alte praguri… Toate pot fi trecute pot spune acum, pentru că pe toate le-am trecut până acum. Privind in urmă, indiferent de ce a fost, am trecut peste toate încercările pentru că am ştiut ce înseamnă încrederea şi răbdarea… Puteam pierde totul intr-o clipă sau puteam avea totul intr-o clipă fără să ne gândim la viitor. Dar viaţa nu trebuie trăită doar in prezent, ci şi in clipa care o precede pe cea de acum. Dacă am fi avut totul sau dacă am fi pierdut totul, unde am fi fost acum?
Poate acum câtva timp in urmă nu am fi îndrăznit să ne gândim la toate aceste lucruri pentru că ne-ar fi fost teamă de cuvântul „mâine”. De câte ori n-am adormit cu frica de mâine numai eu şi cu tine ştim acest lucru. Acum pentru noi, mâine înseamnă ziua in care ne vom revedea, ziua in care vom fi împreună. Iar acest „mâine” şi acest „împreună” sunt două cuvinte care se potrivesc atât de firesc cum ne potrivim noi doi şi sunt calea spre viitorul in care vom merge împreună precum versurile:
Mergând spre amintire şi in decor de gând,
Ne va umbri tăcerea, ne vom uita şi glasul
Dar va rămâne semnul, că ne iubim oricând.
Un romantic
Nu aş putea să scriu in această perioada despre altceva decât despre toamna aceasta târzie, care e capricioasă şi care ne împinge să ne gândim la Bacovia şi la poeziile sale atât de triste.
Dar norii groşi care acoperă cerul par a fi un pulover ce îmbracă infinitul şi nu lasă ochiul să exploreze acea taină ce se află dincolo de el. Mereu omul a fost predispus la explorare, la încercare, la dorinţa de a depăşi propria barieră şi de a trece mai departe.
Dincolo de aceste haine ale cerului se află un nou început, se află necunoscutul, se află stele căzătoare şi sori şi planete. Ceea ce intrigă cel mai mult omul este acest necunoscut, acest nepătruns.
Insă in această noapte, cerul e bine îmbrăcat şi nu vrea să cedeze nici măcar ceva din multele sale veşminte. Aşa că îmi întorc privirea spre pământ şi privesc copacii desfrunziţi şi parcul pustiu. Vântul încearcă să mă facă să mă îndrept spre casă mai repede decât mi-aş fi dorit. Insă nu vreau să-i cedez şi vreau să-l înfrunt. Vreau să am parte de acea noapte înstelată pe care mi-am dorit-o, vreau să admir cerul, vreau să trec de această barieră de nori şi să pot să mă bucur de tot ceea ce este dincolo de ea.
Ca prin minune vântul mă ascultă şi alungă norii de pe cer şi lasă ochiul să se bucure de privelişte. Carul Mare coboară însoţit de Pegas şi mă pofteşte la o plimbare pe Calea Lactee. Accept această provocare şi explorez tot acest infinit. Cineva insă mă strigă din urmă. Încerc să mă întorc dar… visul se frânge. Sunt tot afară, cerul e la fel de acoperit, vântul e la fel de neprietenos. Ştiu, e toamnă târzie.
Adin
Privirea mea…
Privind tainele sufletului tau
Am descoperit nemarginirea zorilor.
Privind la misterul tainic al inimii tale
Am descoperit pasiunea focului.
Privind la adancul gandurilor tale
Am descoperit puritatea norilor.
Privind in ochii tai profunzi
Am facut cea mai mare descoperire:
AM DESCOPERIT LUMEA!
Marcella
Cel mai rau lucru pe care ti-l poate face cineva,este sa te faca sa crezi ca poti avea aripi,ca poti zbura...Si atunci incepi sa visezi,vise pe care ti le hraneste.Si-apoi,deodata fara nici un motiv aparent,iti frange aripile si te izbeste de pamant,de realitate.Ciudat e ca nu stii daca visezi,daca acum e doar un cosmar din care te vei trezi sau daca atunci aveai un vis frumos! Cert este ca adevaratul zbor se afla undeva intre aceste doua visuri...si incepi sa speri ca,poate,inca mai ai aripi.Ca nu le-ai pierdut difinitiv.Si-ncepi sa ratacesti,sa iti cauti aripile pierdute,neavand siguranta ca vrei sa le mai gaseti.Poate,atunci,iarasi are sa le franga cineva.
Se spune ca DRUMUL e mai frumos decat posibilul LOC in care ai ajunge..atunci sa fie oare mai frumoasa CAUTAREA insasi decat ZBORUL in sine? Tin sa cred ca nu...si de fapt,ce inseamna,in ultima istanta acest ZBOR? Cred ca e mai mult Credinta decat Speranta intr-un vis.Dar e posibil sa crezi intr-un vis?e posibil sa crezi in ceva ce nu exista?Inseamna atunci,oare,ca visul se ridica la rang de realitate? Si-abia acum realizezi ca e doar un vis.Si acesta e momentul in care aripile dispar...uneori poti zbura si fara aripi! Zbor ce nu dureaza decat o clipa,zbor ce nu te inalta,ci zbor care te doboara!E asemeni unei caderi de pe o cladire inalta.Tot zbor este si acesta,insa unul spre pamant de care te vei zdrobi!Atunci,zborul acesta este absurd...si visul in sine este fara sens.Dar,de ce caut eu un sens al visului?
Am eu nevoie de certitudine ca sa pot visa? O speranta nu-i destul? Se pare ca nu! Sau poate ca nu mai exista nici o speranta...a pierit,poate demult...Insa,in drum spre naruirea ei,incerc sa ma agat de urmele ei abia trasate..hmmm...o vad cum se transforma in nisip si mi se scurge printre simturi.
Insetat de certitudini,nu mai alerg decat cu aripi frante precum un graunte de nisip...si cine stie?!
Sascha
MI-E DOR DE TINE....
In seara asta ploioasa si mohorata imi este iarasi dor de tine. Poate nesfarsitele zile, saptamani, luni de despartire, poate si gandurile ce se cauta nu se gasesc, poate si seara asta mohorata si trista .... totul a venit sa te cheme pe tine.
Sunt departe de tine si de sufletul tau, imi lipsesti...Mi-e dor de tine. Mi-e dor de tine dulcea mea iluzie, dulcea mea speranta, mi-e dor de tine iubirea mea.In mine e tarziu si linistea pluteste undeva in atmosfera incarcata in timp. E bezna si e noapte eterna. Asculta .... se zbate o lume in mine. E o lume flamanda de dor si de tine .... Si totusi mai exista speranta, si dor, si soapte ...
Ganduri, numai ganduri. Inaintea mea e necunosutul.
Trec zilele, una cate una, linistite, ducandu-se in vesnicie. Imi este teama sa privesc sau sa ma gandesc mai departe. Singurul gand pe care ti-l pot trimite e acelasi cu care am inceput : MI-E DOR DE TINE !
Marcella
Ploua.Gandurile imi zboara departe si se pierd in norii grei.Fulgerele imi lumineaza speranta.E si ea prezenta,acolo,intr-un ungher al mintii mele,trebuie doar sa o gasesc.
Sufletul viseaza la fericire si liniste.De i-as putea oferii aceste lucruri.
Simt ca vremea de afara e identica cu starea mea sufletesca,oare imi ploua si-n suflet?
A.Nick
Cand vine noaptea,in sufletul meu se naste o mare durere si o mare mahnire.Lupta incepe…cel invins,ar trebui sa fii tu,dar demult mi-s tocite armele.
Daca a fost sa ne despartim
Sa nu ne despartim
De clipele frumoase,de melancolie
Petrecute impreuna.
Daca a fost sa ne despartim
Sa nu uitam macar
Pasii,care au colindat strazile
Cu mireasma toamnei tarzii
Daca a fost sa ne despartim
Sa nu uitam ultimul sarut
Care a insemnat…Despartirea noastra.
Laly
Cine are nevoie de cer
Cine are nevoie de soare
Daca in ochii tai e intuneric?
Cine are nevoie sa traiasca
Cine are nevoie sa iubeasca
Daca sufletul tau plange?
Cine are nevoie sa vorbeasca
Cine are nevoie de lumina
Daca in sufletul tau e intuneric?
Cateodata cred ca esti o inventie,o iluzie mergand incet spre inima mea.Poare eu te-am creat sa ma iubesti.Te pierzi in departare lasand in urma doat tristete.Pleci sa-ti intalnesti propria iluzie langa care sa fii fericita.De acum nu mai esti iluzia mea.Esti iluzia altei iluzii.Tot ce stiu este ca nu mai stiu nimic.Esti surprinsa?
Dawson
Intend bratele spre albastrul singuratic al cerului.Inchid ochii si ma las purtata in lumea visului.Ating din zbor norii negri,mangai stelele.Pret de o clipa ma opresc sa sarut luna.Ma cuprinde o senzatie de frica ,de parca as fi facut un lucru imposibil omului.Dar in vis totul e posibil:pot sa ma transform in picuri de ploaie,sa ma imprastii in intreg universal,pot sa nu mai fiu eu.As vrea ca din sufletul meu sa ramana doar o particica care s-adune toata dragostea ce-o port in mine;sa ma renasc din strafundul marii si s iau cu mine doar dragostea,caci doar dragostea conteaza cu adevarat in aceasta lume,doar dragostea te poate face fericit.As vrea sa fiu libera de toate celelalte lucruri sis a ma lege de aceasta lume doar dragostea.Nu am nevoie decat de dragoste.
Deschid incet ochii si privesc din nou cerul.pare neschimbat.Nu mai e asa singur.Imi simt sufletul inundat de dragoste si ma simt cel mai fericit om din lume.Si stiu ca e asa,pentru ca iubesc,iubesc cu adevarat.
Gaga
Ce ar trebui?
Genunchii mei in rugi ma dor
cat am cerut sa fim în zbor
in veci feriti de reci morminte.
Cui sfant sa-i cer asta-nainte?
Ce vechi blestem mai am s-alung
În braţe să mă ţii prelung?
În inima să-ţi fiu si-n gând;
să nu-mi văd ochii lăcrimând...
Ce zambet oare sa mai am?
Şi ce priviri, inspre ce geam?
Să-mi fii alături chiar de acum!
Visele mele-s rugi de scrum...
DarkMonika
E toamna. Iar..Norii alearga ametitor pe perdeaua senina a cerului, doar cateva pasari mai strabat cerul singuratice….si…. soarele asteapta sa salute luna si sa dispara din fata ei timid…Totul imi aduce aminte de chipul tau.Simt ca natura e importiva mea.Nu-mi permite sa uit de tine…de noi. De ce? Acest”de ce” repetat de mii… de sute de ori…pana cand pana si amitira a obosit de atata alergatura prin memoria mea…De ce cand credeam ca totul e o vesina primavera, ai disparut? E nedept…dar pentru o vesnica primavera e nevoie de doi. Si totusi am continuat sa cred in primavara din mine…din noi, ca va apare candva. Soarele noastru nu a apus in peisajul toamnei….s-a ascund printre nori si sper sa izbutesca sa rupa…tacerea…..Lumina din noi exista.
Tess
Ne pierdem in trecut si uitam cat de frumos este prezentul.Uitam sa admiram fiecare rasarit de soare si fiecare apus.Nu stim sa ne bucuram de frumusetea primilor fulgi de zapada.Ne gandim doar la problem si uitam sa mai fim fericiti iar viata trece pe langa noi fara sa ne dam seama.Uitam sa ne bucuram de persoanele iubite de langa noi si ne dam seama prea tarziu cat de importante au fost ele pentru noi.Ce ati zice daca de azi vom incepe sa ne bucuram de fiecare lucru frumos ce ne inconjoara?Oare vom reusi?Cred ca depinde de noi sa traim viata asa cum merita.Sa profitam de aceasta unica sansa.
Dawson
Intre mine si tine
Cer si pamant
Lumina si-ntuneric
Zi si noapte
Realitate si visare.
Intre mine si tine
Monotonie si pasiune
Atractie si indiferenta
Ura si dorinta
Poezie si iubre.
Langa tine timpul trece mai repede ca oricand;orele-mi par clipe
Langa tine sufletul meu isi gaseste linistea
Langa tine sa fiu mereu,as vrea…
Eternity
……Nu mai cred in visuri…si totusi… toamna aceasta mi se pare un miracol prin care ele se nasc…hoinaresc printre crengile in curand golase,se agata de ele ca de o ultima speranta…isi taraie pasii printre Frunze si le fac sa fosneasca,a semn de intrebare..se srecoara printre picurii ploii,dar sfarsesc prin a se contopi cu ploaia..cu toamna..cu sufletul meu.Daca vrei sa citesti in sufletul meu…e de ajuns sa privesti toamna,si parcurile ravasite..si ploaia!Doar ca mai exista pe undeva o raza de lumina,care nu vrea sa se stinga.
Nu e pentru tine…nu e pentru mine.
E pentru noi doi…si toamna!
Marina
Să poţi să scrii pe aripa unei păsări cu vânt de toamnă târzie, să poţi să aduni toţi norii şi să ii mistui in jarul apusului, acestea sunt doar câteva lucruri pe care le doresc pentru mine… Dar oare sunt şi realizabile?
Să pot sădi iubirea in clipa ce mereu o precede pe cea care o trăim, să pot închide clipele trecute in căuşul palmelor şi să ţi le pot dărui oricând pofteşti acestea sunt două lucruri pe care mi le doresc pentru tine.
Dar viaţa ne învaţă că nimic din ceea ce îmi doresc eu pentru mine sau pentru tine nu se poate realiza cu vreo precizie cât de mică, deoarece in cotidian sunt lucruri ce nu le putem preveni sau înlătura singuri… Există posibilitatea de a le înlătura împreună. Acesta e darul cel mai de preţ pe care îl are oricare din noi. Avem alături pe altcineva, care la rândul lui ne are pe noi. Avându-ne împreună nu putem spune că suntem singuri printre oameni.
Făcând totul împreună, înfruntăm dificultăţile mult mai uşor pentru că e prea mică fatalitatea de a avea amândoi aceeaşi problemă in acelaşi timp. Şi dacă am avea-o, te-ai putea sprijini de umărul meu, aşa cum şi eu aş face-o dacă aş avea vreo problemă.
Realitatea ne învaţă că şi acest dar de preţ are o mică imperfecţiune, ca mai tot din ceea ce implică omul şi relaţiile sale. Imperfecţiunea aceasta provine din dăruirea şi deschiderea pe care trebuie să o aibă oamenii, unul faţă de celălalt. Iubirea fără dăruire totală şi necondiţionată (sau poate acest lucru e însăşi iubirea) nu poate înfăptui acest „împreună”. Să ştim să dăruim şi să fim deschişi unul faţă de celălalt, iată adevărata iubire.
A.Nick
Poveste
Pe malul unei mari,sta trist si insingurat,un suflet de femeie.Isi plange iubirile pierdute candva,din cauza destinului sau poate a nestiintei.incearca sa redescopere copilul din ea,pe care il ascunse cu atata grija de cei din jur:nu vroia sa para diferita pentru a nu trezi suspiciune.Se leagana parca in ritmul muzicii unor valuri neastamparate.In jurul ei,nisipul,si pustietatea…In imaginatia acestui suflet,ruleaza un fir al evenimentelor,un fir al unei vieti monotone si indurerate.Ridica ochii spre cer,in speranta ca cineva ii va auzi plansul inimii.Nici un raspuns….dar nu cedeaza…
Incepe cu o voce stinsa sa vorbeasca cu cineva;cu Dumnezeu.Nu cere absolut nimic,doar ascultare…Nimeni nu a stiut sa o asculte sau sa o inteleaga vreodata;asa ca a gasit in Dumnezeu,cel mai bun prieten.
Se aud pasi ce strivesc nisipul.Frica o cuprinde pentru a nu stiu cata oara,si nu mai indrazneste sa se intoarca.Dar cineva ii atinge parul;”Am venit sa te ascult.””Nu te teme,sunt eu prietenul tau,Domnul.”
De acum incolo,nu va mai fi niciodata singura,pentru ca la nevoie are cui sa-I spuna necazurile.
In departare,pe malul unei mari,doua randuri de pasi se pierd spre asfintit.Ai cu ar putea fi?
Ionela
Si ti l-am daruit fara sa pretind ceva in schimb.Mi-ai cerut cuvinte.Si ti le-am rostit fara sa astept vreun raspuns.Mi-ai cerut sa-ti dau crezare si asta am facut in fiecare clipa,fara incetare.Mi-ai cerut iubire si ti-am daruit-o neconditionat.Mai apoi mi-ai cerut timp.Si eu,ca de fiecare data ti-am daruit timp din timpul meu.Iar cand toate acestea nu ti-au fost de ajuns,mi-ai cerut amintirile.Supusa,ti le-am daruit,una cate una.Si cand nu mi-a mai ramas nimic,tu mi-ai cerut si golul din suflet si din privire.Eu ti le-am daruit cu dragoste.Tu le-ai primit cu lacomie.Am ramas pustiita,si totusi te iubeam mai presus de orice.In noapte,am plans lacrimi pentru tine,dar tu nu le-ai primit,nu le-ai dorit,nu le-ai simtit,nule-ai auzit……
Gaga
Iubit sau neiubit de oameni,
Blamat sau laudat de zei,
Doresc viata,moarte,fericire,
Gonesc fiind prigonit de ei.
Zaresc a lumii rezonanta,
A lumii fata si al firii gand,
Si zugravesc iubire,exuberanta
Intr-un cuvant.
Nu am speranta,sentiment,gandire,
Indoctrinat in lumea de nimic,
Nici ideal,iubire,fericire,
Am doar un suflet obosit.
Sasha.
Fac pasi mici pe aleea vietii….Ma simt ca intr-un parc in care toamna a uitat sa mai plece…Sunt frunze peste tot….aramii, maronii…..Altele, de un verde care ma doare....la fel ca uneori amintirea lui. Pasesc usor si sigur ca nu cumva unele frunze sa nu fie deranjate de trecerea mea pe acolo….nu cumva sa strivesc frunzele vestede care-mi amintesc de timpul trecut…. pierdut.
Astept iarna sa ninga cu uitarile albe peste tine….peste noi…
Astept primavara din mine….sa rasara cumva…candva…
Am ramas aici…de partea cealalta, incercand sa gust din viata din nou…plimbandu-ma incet pe aleea vietii... pana la final.
Tess
….Ma vei auzi intr-o zi.Vei tresari la suierul vantului ce-ti va readuce amintiri uitate intr-un ungher,sau pastrate cu un semn intr-o carte.Sau poate amintiri carora nu le-ai facut loc in caseta cu impresii pe care o porti mereu cu tine.Dar ele exista….sa nu-ti frangi mainile cand vei deveni constient de lucrul acesta….
…Ma vei vedea intr-o zi.poate vei descoperi ce se ascundea in umbra ochilor misteriosi,care priveau fara pretentia la un raspuns…
….Vei vedea si vei auzi.Poate si scanteia unei licariri in noapte…sau tremurul unei voci a carei melodie rasuna pentru ultima oara…
Marina