Poveste
Pe malul unei mari,sta trist si insingurat,un suflet de femeie.Isi plange iubirile pierdute candva,din cauza destinului sau poate a nestiintei.incearca sa redescopere copilul din ea,pe care il ascunse cu atata grija de cei din jur:nu vroia sa para diferita pentru a nu trezi suspiciune.Se leagana parca in ritmul muzicii unor valuri neastamparate.In jurul ei,nisipul,si pustietatea…In imaginatia acestui suflet,ruleaza un fir al evenimentelor,un fir al unei vieti monotone si indurerate.Ridica ochii spre cer,in speranta ca cineva ii va auzi plansul inimii.Nici un raspuns….dar nu cedeaza…
Incepe cu o voce stinsa sa vorbeasca cu cineva;cu Dumnezeu.Nu cere absolut nimic,doar ascultare…Nimeni nu a stiut sa o asculte sau sa o inteleaga vreodata;asa ca a gasit in Dumnezeu,cel mai bun prieten.
Se aud pasi ce strivesc nisipul.Frica o cuprinde pentru a nu stiu cata oara,si nu mai indrazneste sa se intoarca.Dar cineva ii atinge parul;”Am venit sa te ascult.””Nu te teme,sunt eu prietenul tau,Domnul.”
De acum incolo,nu va mai fi niciodata singura,pentru ca la nevoie are cui sa-I spuna necazurile.
In departare,pe malul unei mari,doua randuri de pasi se pierd spre asfintit.Ai cu ar putea fi?
Ionela