Să poţi să scrii pe aripa unei păsări cu vânt de toamnă târzie, să poţi să aduni toţi norii şi să ii mistui in jarul apusului, acestea sunt doar câteva lucruri pe care le doresc pentru mine… Dar oare sunt şi realizabile?
Să pot sădi iubirea in clipa ce mereu o precede pe cea care o trăim, să pot închide clipele trecute in căuşul palmelor şi să ţi le pot dărui oricând pofteşti acestea sunt două lucruri pe care mi le doresc pentru tine.
Dar viaţa ne învaţă că nimic din ceea ce îmi doresc eu pentru mine sau pentru tine nu se poate realiza cu vreo precizie cât de mică, deoarece in cotidian sunt lucruri ce nu le putem preveni sau înlătura singuri… Există posibilitatea de a le înlătura împreună. Acesta e darul cel mai de preţ pe care îl are oricare din noi. Avem alături pe altcineva, care la rândul lui ne are pe noi. Avându-ne împreună nu putem spune că suntem singuri printre oameni.
Făcând totul împreună, înfruntăm dificultăţile mult mai uşor pentru că e prea mică fatalitatea de a avea amândoi aceeaşi problemă in acelaşi timp. Şi dacă am avea-o, te-ai putea sprijini de umărul meu, aşa cum şi eu aş face-o dacă aş avea vreo problemă.
Realitatea ne învaţă că şi acest dar de preţ are o mică imperfecţiune, ca mai tot din ceea ce implică omul şi relaţiile sale. Imperfecţiunea aceasta provine din dăruirea şi deschiderea pe care trebuie să o aibă oamenii, unul faţă de celălalt. Iubirea fără dăruire totală şi necondiţionată (sau poate acest lucru e însăşi iubirea) nu poate înfăptui acest „împreună”. Să ştim să dăruim şi să fim deschişi unul faţă de celălalt, iată adevărata iubire.
A.Nick