Fac pasi mici pe aleea vietii….Ma simt ca intr-un parc in care toamna a uitat sa mai plece…Sunt frunze peste tot….aramii, maronii…..Altele, de un verde care ma doare....la fel ca uneori amintirea lui. Pasesc usor si sigur ca nu cumva unele frunze sa nu fie deranjate de trecerea mea pe acolo….nu cumva sa strivesc frunzele vestede care-mi amintesc de timpul trecut…. pierdut.
Astept iarna sa ninga cu uitarile albe peste tine….peste noi…
Astept primavara din mine….sa rasara cumva…candva…
Am ramas aici…de partea cealalta, incercand sa gust din viata din nou…plimbandu-ma incet pe aleea vietii... pana la final.
Tess