E toamna. Iar..Norii alearga ametitor pe perdeaua senina a cerului, doar cateva pasari mai strabat cerul singuratice….si…. soarele asteapta sa salute luna si sa dispara din fata ei timid…Totul imi aduce aminte de chipul tau.Simt ca natura e importiva mea.Nu-mi permite sa uit de tine…de noi. De ce? Acest”de ce” repetat de mii… de sute de ori…pana cand pana si amitira a obosit de atata alergatura prin memoria mea…De ce cand credeam ca totul e o vesina primavera, ai disparut? E nedept…dar pentru o vesnica primavera e nevoie de doi. Si totusi am continuat sa cred in primavara din mine…din noi, ca va apare candva. Soarele noastru nu a apus in peisajul toamnei….s-a ascund printre nori si sper sa izbutesca sa rupa…tacerea…..Lumina din noi exista.
Tess