Spuneam data trecută că timpul nu e de partea mea… Dar noaptea este. Ea nu îmi aduce somnul ci o linişte in care mă regăsesc pe mine, cel care s-a îndrăgostit de tine, cel care te iubeşte indiferent de timp sau distanţele dintre noi.

M-am liniştit intr-un fel şi m-am neliniştit in altul. Ţi-am mărturisit ceea ce aveam pe suflet, dar oare am făcut bine? Nu, nu că aş fi vrut să ţin ascuns de tine vreun lucru, ci dacă am făcut bine spunându-ţi aşa, fără să te pregătesc… Te-aş fi putut pregăti pentru asta ?

Închid ochii şi rememorez plimbarea noastră prin parc. Ce lucru simplu: doi oameni care se plimbă prin parc. Şi totuşi aceşti doi oameni am fost noi. Ne-am învârtit in cercuri. Ţi-ar place să treci prin viaţă in cercuri, adică să te reîntorci la anumite momente şi să le retrăieşti ?

Mi-ai spus că totul va fi bine... Ce simplu ar fi dacă viaţa ar fi o alee. O singură alee, cu bănci pe care să te odihneşti, cu arbori sub care să te ascunzi de ploaie sau soare. Dar să fie o singură alee, fără capăt, fără intersecţii.

De după un copac desfrunzit, statuia pe care o admirasem iarna trecută e căzută in acelaşi somn adânc cu capul pe liră . Ce cântec minunat a scos din corzi acest instrument încât a adormit până şi mâna ce o atingea cu măiestrie?

E noapte, e întuneric iar printre rafale de vânt mi s-a părut că aud o liră.

un romantic