Nu cred ca as fi putut fi jumatatea din tine pe care ti-ai dorit-o mereu…Si cate ne-au legat candva! Ma aflu in fata mea ca in fata unui strain, in fata unui apus care odata cu lumina rosiatic-aramie ia totul.. Reflexia peisajului din lacul amintirilor tarzii de toamna s-a stins. Un soare a caruia apus a venit mult prea devreme dupa rasarit, daca el a existat vreodata…?. Cerul a plans cu zapada pentru prima data mult prea curand…Te strig in linistea tacuta a noptii de mii de sute de ori… Dar tu nu-mi auzi in veci chemarea..Si tipetele mele disperate se transforma in soapte. Totul este inutil. Alerg in noapte. Tare. Tot mai tare si zapada tipa trist in urma mea. Cateodata am impresia ca e cineva cu mine in spatele meu. Ma intorc si nimic. Doar noaptea dureros de alba. Alerg pe o alee spre…nicaieri. Ma intreb daca are vreun final?Ajunge la el? Duce la acel ‘el’? Incep sa alerg in sens invers. Tare , tot mai tare…pana am ajuns de unde pornisem. Unde? Nicaieri. Peste tot este nicaieri si niciunde. Si frigul ma cuprinde in bratele lui incet, incet.. Cred ca am amortit si parca e atat de bine in stare asta incati mi-as dori sa nu se termine aceasta stare niciodata. O stare de liniste deplina. Si inima mi-e calda…Acum mi se pare ca zaresc pe cineva vag… Imi intinde mana de gheata. Are inima de gheata. Ce n-as da sa am si eu o inima de gheata ca a lui/ei? Da, da de gheata. Ii intind mana, care mi-o cuprinde cu palmele lui/ei fierbinti.

-Va fi bine. Iti promit eu, zise el/ea cu o voce stinsa.

Apoi liniste din nou..

-Vino!iti voi da ceea ce-ti doresti: o inima de gheata.

De unde stia ca-mi doream o inima de gheata? Cred ca-mi citise gandurile…. Acum ne plimbam spre nicaieri si niciunde de mana. Am timp destul sa ma gandesc la ce a fost odata. Timp destul…Gandesc….la tot… Gandurile si amintirile se trasforma in zapada. Plang…..curios cu fulgi de nea. Inima a inceput sa inghete incet. Ce sentiment ciudat! Asta imi doream?! Incerc sa scap din mana lui si sa alerg. Tare. Tot mai tare. Mainile reci de gheata ma cuprind din nou si aud acea voce ucigatoare iar:

-Nu poti pleca. Oricat ai incerca e prea tariu.. Inima ti-e de gheata, N-are rost..

-Ba are!Nu vreau inima de gheata. Vreau iubire…viata!

-Nu se poate! Ai ales deja!

-TE IMPLOR!

-Bine.dar trebuie sa-I dai drumul!, zise hotarat.

-Cui?, intreb dezorientata.

-Trecutului. Lui.Nici un gand de-al lui nu-ti mai apartine….

Cum sa-mi ceara asta?Cine este el/ea sa-mi cera asta?

-Dar , daca nu voi putea! Te implor nu-mi cere asta!

-Trebuie!Daca vrei viata, o inima fara de gheata trebuie! Apoi, se retrasese usor printre fulgii de nea grei ce cadeau in noapte..

-Stai!Nu mi-ai spus numele tau!Cine esti?

………nici un raspuns. Raspunsurile la intrebarile mele ramasera mult timp in noapte, mute. Ma intreb si acuma cine era? Poate doar eu…pe o alee in noapte spre nicaieri si niciunde. Acum ninge tacut si trist. Dar am inceput sa-l uit… Trebuie! Am promis cuiva. Si promisiunile se respecta intotdeauna, nu-I asa?

Dark Monika