Studiu despre…noi
Cafeaua de dimineata mi-o beau din nou azi cu amici mei “online”. Nu ca as prefera sa o beau in alta parte azi dar…timpurile sunt de asa natura incat virtualul devine parte din realitatea mea tot mai mult. Nu sunt multi la numar ,vorbeam de amicii online, dar nici putini…si ma gandesc sa raspund “la ce te gandesti?” si sa fiu eu cea adevarata…O sa reusesc azi?

Oamenii tind sa se comporte diferit in functie de cine e in jur…..Recunosc si eu asta. Suntem altfel acasa…cu partenerul de viata…cu copii…cu colegii de servici…cu vre-un amic bun…cu vre-un vecin…sau la vre-o farmacie…pe scena…Dar totusi cand suntem noi…cei adevarati? Cand bem un pahar de vin si cuvintele par mult mai usor de pronuntat…? Cand suntem atat de fericiti incat numai conteaza nimic din jur? Cand suntem artisti si punem o bucatica de suflet in fiecare “minune” ce ia viata din noi? Cand suntem “online” si se pare ca suntem in siguranta si cumva protejati?

Ne-am invatat sa fim atat de mult, cate putin din cei, ce se asteapta ceilalti sa fim incat am uitat…cine suntem cu adevarat…si ceea ce gandim, sa fie exprimat fara nici o retinere…Cati din noi reusesc sa raspunda sincer”la ce te gandesti azi”? Si totusi socializam si suntem “iubiti” “adorati” de amicii din jur…zilnic.

Cineva spunea ca invingatorul e intotdeauna singur…. Asa sa fie? Adevaratii invingatori suntem noi… atunci cand la sfarsitul zilei obositi de atata socializare inchidem laptopul si suntem singuri?? Sau simpli invinsi de cei din jur…atat de iubiti pentru mastile impuse ,alese si totusi… atat de singuri…

Tu…“la ce te gandesti azi”?

Tess