A mai trecut un an… Se apropie sarbatorile si un alt final care vine doar pentru a face loc unui nou început. Aşa văd eu sărbătorile de iarnă. Au fost ierni frumoase, pline de zăpadă şi de poveste, au fost şi ierni fără nici un fel de minune in ele, dar am avut parte şi de o iarnă in care tot ceea ce nu se întâmplase in viaţa mea până atunci, s-a întâmplat intr-o singură iarnă…

E adevărat că a început mai de demult, fără să-mi dau seama când totul s-a înfiripat in mintea mea, ca mai apoi, să devină realitate. Tu nu faci parte din realul meu cu care eram obişnuit. Tu faci parte din altă realitate, din alt prezent, din altă viaţă a mea, pe care o trăiesc simultan cu o existenţă banală.

Zburau pe cer cele mai frumoase păsări ale paradisului sau poate cele mai inocente făpturi ale Edenului, in seara in care te-am luat de mână. Iar când ne-am sărutat am simţit că Pământul a pornit pe o altă traiectorie, una pe care o pregătise pentru noi doi. Dar aceste cuvinte pe care le scriu sunt desigur obişnuite pentru tine. Oricât de mult îmi doresc să ilustrez prin vorbe tot ceea ce simt pentru tine nu cred că am să reuşesc.

Fiecare om are o menire in viaţă. Poeţii, pictorii, cântăreţii, sculptorii, scriitorii şi-au găsit această menire… Eu unul, sigur nu fac parte din cei care ar putea transpune in cuvinte, in note, in forme sau in culori tot ceea ce îmi doresc. Aşa că nu-mi rămâne decât să inventez o menire: aceea de a te iubi!

Un romantic