S-a întâmplat aşa ca orice altceva, te-am aşteptat până in zori… Aşa începe o piesă a celor de la Taxi, piesă ce îmi revine in minte acum că privesc pe fereastră fără vreun rost. Pur şi simplu te-ai rătăcit… Da, e şi acesta încă un vers care se potriveşte. Dar eu nu mă gândesc la o persoană când scriu aceste rânduri ci la ninsoarea aceea liniştită care să-mi insufle spiritul de sărbători pe care cu toţi îl avem acum, sau pe care îl vom avea nu peste multă vreme.

Eu aştept acea ninsoare, pentru că se apropie luna decembrie si zapada ar fi la ea acasa. Anul acesta a trecut pentru mine mai repede decât oricare altul. Nu, nu vreau să vă sperii, pe voi, pe romantici. Nu vreau să-mi fac un bilanţ al acestui an intr-o scrisoare la Topul Romantic. Vreau să spun că nu-mi amintesc prea bine cum mi s-a scurs printre degete timpul acesta, încât nu realizez trecerea lui.

Privesc cerul… Vântul păstoreşte câţiva nori peste apusul violet. „Dacă ar ninge…”, îmi zic in gând, dar nu este aşa. Nu ninge şi chiar dacă ar ninge in acest moment in care vă scriu, tot n-aş fi pătruns de spiritul sărbătorilor.

Pomenind de apusul violet pe care-l văd acum, nu pot să nu vă trimit şi o strofă dintr-o frumoasă poezie a lui Bacovia :

„Amurg de toamnă violet…

Doi plopi, in fund, apar in siluete

- Apostoli in odăjdii violete -

Oraşul tot e violet.”
Adin