Te cobor la fereastra in noptile cu luna plina, pe raze vrajte si
clare, reducand anii lumina la ceva insesizabil si sutele de galaxii
la o lume confuza, marginita, in care avem loc doar tu... si eu... dar
nu mi te arati... existi... aburul fiintei tale se imprastie in
intunericul incaperii... si te confunzi cu lumea visurilor
mele...singura care imi ofera o mangaiere... si sungura in care
indraznesc sa gandesc ca tu esti o parte din mine...o prte din ceea ce
numai in imaginatia mea este posibil. Esti un muritor de rand pe care
l-am ridicat in cerul inimii mele, si am suflat asupra lui dandu-i
sclipire de stea... si suflare de inger...
Te spulberi in primele zambete ale diminetii... si imagine ti se
dizolva in puritatea stropilor de roua...
Pacat... ca nu esti decat... o ingemanare a sufletului meu... in
oglinda unui alt inceput.

Un suflet trist.