Printre zgomotele inimilor prinse in cătuşele iubirii aud clar inima ta, ce bate altfel acum, aşa cum bate şi inima mea mai altfel acum pentru că o minune s-a produs intr-un loc unde era şi normal să se producă, intr-un loc unde generaţii întregi au îngenuncheat şi şi-au pus speranţele in credinţă şi divinitate.
Acolo, dacă zidurile vechi ar putea vorbi, ar depăna o poveste minunată, o poveste insă adevărată, pentru că tot ce s-a petrecut acolo pe parcursul veacurilor a fost scris in istorie, a fost adevăr împletit cu minune.
Dimineaţa era generos scăldată de un soare ce părea să ştie ceea ce urma să se întâmple. Zidurile păreau că murmurau şi ele poate încercând să identifice pe cei doi sau poate înălţând o rugăciune pentru ca momentul să fie cât mai apropiat de ceea ce înseamnă simplu şi frumos in acelaşi timp. Soarele părea şi el că vrea să fie mai aproape, să vadă şi el momentul, dar stejarul din faţa capelei, cu crengile lui viguroase îi protejă pe cei doi pentru ca întrebarea şi răspunsul să se poată întipări nu numai in inimile lor, ci şi in zidurile dimprejur şi să nu se evaporeze împreună cu aburul ce se ridica sub razele fierbinţi.
Un romantic.