...
Cand noaptea adoarme orasul stam impreuna si admiram de departe furtuna... Trasnete mari, brazdeaza cerul si in locul unde ele lovesc pamantul parca se despica pentru a incapea in el tot zgomotul tunetului, pentru ca pana la fereastra noastra sunetul lui nu ajunge. Cat de frumos e cerul luminat la orizont... Dar oare cum e acolo, in mijlocul furtunii??? Oare cei de acolo simt aceeasi placere? Oare exista cineva de acolo care sa se gandeasca ca la orizontul lui exista altcineva care admira spectacolul naturii?
Prea multe intrebari... Asa e si viata: cand esti prins in furtuna ei nu te gandesti ca poate cineva, de pe margine te priveste cu placere, poate cu resemnare...
Castelele de nisip traiesc doar pana la primul val... Sunt cadoul frumosului facut marii... Mai tii minte valurile???
Adin.