Atat de straniu-i satul fara tine:
Nici cer nu e,nici vis si nici lumina.
Tot ce era serafic se inclina
Spre departari albastre si straine.
Si nici in reverii tu nu mai numeri aceleasi pasari,valuri,zari ce ni se pareau sclipiri de umbre compromise,cand amandoi purtam aripi pe umeri.
Nu mi-este dat sa inventez misterul rememorand plecarile tale toate.
Cu vaz topind in zborul umbrei muguri,
Reinventez in roi de lacrimi Cerul.
Cu suflet strans in nori de flori divine,
Strabat acelasi sat…..dar fara tine.

Marcela